Home Legende romanesti Baba Dochia sau "Legenda lui Traian si a Dochiei"
Banner

Baba Dochia sau "Legenda lui Traian si a Dochiei"

Legenda DochieiPe firul vaii Izvorului Alb se desfasoara o frumoasa priveliste a Ceahlaului. E traseul Jgeabu' cu hotar sau Hotare, cum i se mai zice. El incepe la intersectia dintre drumul axial Izvorul Muntelui - Durau cu drumul din Izvorul Alb, in dreptul cabanei Falon. Urcusul sau larg, inca de la inceput  se afunda sub bolta verde a padurii de o neasemuita frumusete.

Izvoru Alb isi joaca apele prin matca ingusta de calcar, a carei stralucire se involbureaza in rastimpuri cu scanteieri de soare. Nu dupa mult timp se ajunge la stanca Dochiei, si impreuna cu cele trei sipote din care se naste Izvoru Alb aminteste de legendele culese de Asachi si de minunatele descrieri ale lui Dimitrie Cantemir.

Legenda spune ca in zilele acelui an 106 de dupa razboiul daco-roman, mandra fiica a lui regelui Decebal, urmarita pe sub zidurile fumegande ale Sarmizegetusei de oamenii lui Traian, s-a prefacut in stanca, scapand astfel de umilintele robiei. In jurul Dochiei, o multime de pietre albe numite prin traditie "oile Dochiei" zac ravasite pana la mari distante, marturii ale indelungatului proces de eroziune si nenumaratelor schimbari ale vremii pe aceste locuri.

Legenda Dochia

O alta varianta este cea a mitului "Traian si Dochia" despre care George Calinescu spunea ca este "rezultatul unei intregi experiente de viata a poporului roman". Se spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarită fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlau, impreuni cu oile. Este ajutata de Maica Domnului, care o transforma impreună cu turma sa in stanci.

Balada Dochiei

Între Piatra Detunată
S-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtună
E locasul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amortit.
Acea doamnă e Dochia
Zece oi s-a ei popor
Ea domnează-n vizunie
Peste turme si păstori.

La frumusete si la minte
Nici-o giună nu-i samana
Vrednică de-a ei părinte,
De Decebal, ea era.
Dar cum Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pe cel care-ar fi scăpat-o
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână
Desi e biruitor,
Frumusetei ei se-nchină
Se subjugă de amor.

Împăratu-n van cată
Pe Dochia a-mblânzi.
Văzând patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi
Prin a codrului potică
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paste peste plai
A ei haină aurită
O preface în săiag,
Tronu-i iarba înverzită.
Schiptru-i este un toiag.

Traian vine-n astă tară
Si de-a biru-i deprins.
Spre Dochia cea fugară
Acu mâna a întins.
Atunci ea, cu graiu ferbinte
"Zamolxis, o zeu ! striga,
Te giur pe al meu părinte
Astăzi, rog nu mă lăsa!"
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n brat Traian,
De-al ei zeu scutită zâna
Se preface-n bolovan.

El petroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi,
Pre ea pune-a sa coroană
Nici se poate despărti.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi copera-a ei sân,
Din a ei plâns naste ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o priveghează,
Si Dochia deseori
Preste nouri luminează
Ca o stea peste păstori.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

scrisă de Gheorghe Asachi în 1838, după călătoria la muntele Pion (Ceahlău)

Spre stanca Dochiei

 
World's Top Web Hosting providers awarded and reviewed. Find a reliable green hosting service, read greengeeks review